[Adi Barb]

Herodot afirmă că Anastagoras, tiranul Miletului, (circa 500 î. de Hr.), poseda o placă de bronz pe care era gravată o hartă a mărilor şi a uscatului. Aceasta trebuie să fie una dintre primele hărţi ale lumii, dacă nu luăm în considerare tăbliţele de argilă din Babilon.

Este clar că aceste hărţi trasate cu o precizie incredibil de mare au fost realizate de oamenii din antichitate după ce au vizitat teritoriile respective. Pithias din Marsilia, geograf şi astronom din antichitate (350 î. de Hr.), a navigat pe Atlantic până în apropierea cercului arctic şi a lăsat o explicaţie ştiinţifică referitoare la „Soarele de la miezul nopţii*.
In secolul al V-lea î. de. Hr., Platon, referindu-se la Oceanul Atlantic si la America, scria în Timeu: "In aceste vremuri, Atlanticul era navigabil, plecarea având loc de pe o insulă situata la vest de strâmtoarea pe care noi o numim Coloanele lui Hercule; de aici, alte insule puteau fi atinse şi, de pe acestea, puteai ajunge pe continentul de lâ celălalt capăt al Oceanului".

Islanda era cunoscută încă de pe vremea lui Ptolemeu, care încă din 140 î. de. Hr., situa această insulă pe paralela a 63-a, unde el mai descria si alte pământuri, care nu' puteau fi decât Groenlanda si America de Nord.