[Adi Barb]

În urmă cu două sute de ani, marele naturalist Buffon evalua vârsta vieţii pe Pământ. El considera că în urmă cu 35.000 de ani pe Terra avusese loc o răcire treptată a climei, viata apărând pe planeta noastră în urma cu cel mult 15.000 de ani.
Această cronologie stabilită de savantul francez era, în mod cert, mult mai plauzibilă decât opinia larg răspândită în Anglia în perioada de glorie a reginei Victoria, potrivit căreia Pământul şi oamenii fuseseră creaţi în anul de graţie 4.004 î.de Hr.

Geologia şi Darwinismul au neantizat această concepţie medievală şi 25 de ani mai târziu, lordul Kelvin evalua vârsta Terrei la cel puţin 10 milioane de ani. Graţie tehnicilor perfecţionate, vârsta scoarţei terestre a putut fi astăzi apreciata la 3,3 miliarde de' ani, iar cea a planetei însăşi la 4,6 miliarde de ani. In numai 200 de ani, vârsta Terrei a crescut de la 35.000 la 3.300.000.000 de ani.

Relativ recent, comunitatea ştiinţifică încă mai admitea că omul există pe Pământ de cet mult 600.000 de ani; recente descoperiri efectuate în regiunea estică şi de sud a Africii au condus la concluzia că homo sapiens există pe Pământ de peste două milioane de ani.
Cele mai recente descoperiri, o serie de fragmente de dentiţie găsite în sudul Etiopiei, confirmă cu precizie aceas'tă supoziţie. Totuşi, până în cea de-a doua jumătate a secolului'al XlX-lea, savanţii şi preoţii din Occident afirmau că Pământul nu există 'decât de' câteva mii de ani. In acelaşi timp, în vechile cărţi hinduse, Ziua lui Brahma, durata de viaţă a întregului Univers, era estimată la fantastica valoare de 4.320 de milioane de ani. Această cifră se apropie de cea avansată de oamenii de ştiinţă din ziua de astăzi.

Problema cea mare ar fi şi cât o să mai dureze...