[BeRightBack]

Aşadar, cred că toţi am avut anumite probleme cu părinţii. Ori nu ne înţeleg, ori pretind de la noi mai mult decât putem oferi, ori pur şi simplu există probleme de comunicare.

Cum vă înţelegeţi cu ei?

[Angel]

Eu mă înţeleg foarte bine cu mama . Chiar dacă uneori e un pic cicălitoare...mă înţelege de fiecare dată , e mereu lângă mine , mă susţine când am nevoie de sprijin. E singura persoană în care pot avea maximă încredere. Pentru mine e mai mult de-o mamă...e prietena mea cea mai bună.
Tata?...Păi ... nu avem o relaţie prea puternică, şi uneori e prea exigent cu mine..dar e ok.

[BeRightBack]

Eu una mă înţelegeam cu amândoi, până la un punct. De când au apărut probleme? Păi de când a început mama să se ia de felul în care mă îmbrac. Cică e prea închis, cică sunt copil... Mă vrea îmbrăcată în roz, sau ce? Din punctul ăsta de vedere e dezastru când se ajunge la discuţii în contradictoriu.Din cauza asta am început să mă îndepărtez de ea, să nu îi mai zic chiar totul. Aşa poate înţelege că greşeşte... În celelalte privinţe e chiar foarte OK, nu îşi bagă nasul unde nu trebuie, ştie mai multe despre mine decât arată, dar asta nu mă deranjează. E chiar OK că atunci când află despre un băiat, de exemplu, nu vine şi îmi scoate ochii, ci doar se face că nu a aflat, şi mă trage de mânecă doar în cazul în care calc strâmb, sau vede că apar probleme.

Cu tata... Cu el mă înţeleg şi mai bine. El nu mă critică deloc, înţelege că acum mă formez, şi nu încearcă să îmi impună un stil de a ma îmbrăca, sau mai ştiu eu ce.
Atunci când se aprinde vreo discuţie cu mama, el e cel care calmează spiritele şi ne împacă pe amândouă. Chiar mă mândresc că am o relaţie frumoasă cu el, lui îi mai cer nişte bani când ies în oraş, cu el complotez când ma ceartă mama, şamd.

[Darby]

Angel, on Dec 2 2007, 06:12 PM, said:

Eu mă înţeleg foarte bine cu mama . Chiar dacă uneori e un pic cicălitoare...mă înţelege de fiecare dată , e mereu lângă mine , mă susţine când am nevoie de sprijin. E singura persoană în care pot avea maximă încredere. Pentru mine e mai mult de-o mamă...e prietena mea cea mai bună.

Idem. iar tata este genul de parinte care intervine numai cand sunt probleme mari, in rest fiind destul de absent, nu stie ce simt, ce vreau, dar ma iubeste si imi ofera sprijinul sau.

[InnerFire]

tata e ok...e un om painea lui dumnezeu...dar nu are incredere in mine...si asta ii tare nasol...cu mama ma inteleg super...au deranjat-o unele decizii mai ales cand nu le-am discutat cu ea dar a invatat sa ma accepte cu tot cu greseli...in schimb tata nu accepta greseala fie cat de mica...si cum ziceam nu are incredere si asta ma face sa pierd multe lucruri...

[Thrill]

Parintii mei...daca ar avea toti parinti ca ai mei...

Sunt cea mai norocoasa din lume la capitolul asta. Niciodata nu mi-au interzis nimic. Mereu mi-au oferit tot ce mi-a trebuit (in limita posibilitatilor) si cel mai important, mi-au oferit incredere, iar asta m-a facut sa am grija sa nu ii dezamagesc...pentru ca, la urma urmei, nimeni nu iti e alaturi asa cum iti e familia.

[Jewels]

Eu nu ma inteleg cu ai mei extraordinar dar nici nu ne certam. Cu tata nu prea am tangente si pentru faptul ca a plecat cand aveam 14 ani, este evident ca nu are nici o parere de adaugat la ce vreau eu sa fac. Il respect si il iubesc intr-o oarecare masura, dar vietile noastre nu au nimic in comun.
Mama e ok. A facut mereu ce a putut si acum, cand ma uit in urma, avea dreptate in multe privinte. Dar asta nu iti dai seama decat tarziu, cand vrei nu vrei, ajungi la vorba lor

[ioana]

parintiii mei ma sustin (...uneori cam prea mult...) , ma iubesc, (mai ales amandoi) , dar sunt cam exigenti

[waltzu']

mama efectiv a studiat ca sa fie o mama buna..corecta..si constructiva..ca afeciune are de la natura din belsug
cel mai tare apreciez la ea ca m-a luat asa cum sunt, cu bune si rele..mai mult ca pe o personalitate decat ca pe un copil..e drept ca cioara isi lauda puii insa mama nu m-a crutat nici de responsabilitati.
are unu micu' acuma ..un catel..si il rasfata cum nu m-a rasfatat pe mine toata viata..si zice: 'asta micu nu tre' sa creasca si sa se intretina singur pe lume, draga mea'

a..si ce apreciez f tare la ea e si faptul ca m-a invatat cum sa ii fac fata..si sa o pun la 'punct' cand intrece masura ..ca deh..fiecare cu ale lui carente

[xxxbabypunkyfestxx]

ma inteleg groaznic cu ai mei s pana acum credeam ca de vina este varsta critica a adolescentei prin care pana acum treceam dar ceva ma facut sa imi schimb parerea s sa cred ca pur s simplu sunt firile noastre prea diferite

[Duplicité]

nu mai pun la suflet. inainte ma consumam enorm cand vedeam ca nu pot avea incredere in parinti si nu aveau timp de mine, nu puteam sa comunicam. acum m-am obisnuit cu situatia.

[Joy]

Eu una nu am putut sa ma obisnuiesc, uneori nu inteleg atitudinea lor dar sunt mult mai rezervata. In fond viata e a mea, nu pot decat sa le multumesc ca mi-au oferit sansa de a ajunge aici chiar daca.... ei trec toate nu?

[Ydeea]

Parintii mei...daca ar avea toti parinti ca ai mei...

Sunt cea mai norocoasa din lume la capitolul asta. Niciodata nu mi-au interzis nimic. Mereu mi-au oferit tot ce mi-a trebuit (in limita posibilitatilor) si cel mai important, mi-au oferit incredere, iar asta m-a facut sa am grija sa nu ii dezamagesc...pentru ca, la urma urmei, nimeni nu iti e alaturi asa cum iti e familia.

Ai fost foarte cuminte daca nu ti-au interzis nimic!

Ai mei mereu mi-au interzis cate ceva, se pare ca aveam unele... porniri! Dar niciodata nu ne-am certat pentru ca i-am ascultat si bine am facut!