[Adi Barb]

În India există un foarte vechi document conservat în biblioteca prinţului din Ujian şi codificat sub denumirea de „Agastya âamhita", care conţine sfaturi pentru fabrcarea pilelor electrice. „Puneţi o' placă de cupru foarte pur într-un recipient de faianţa, pe care umpleţi-l apoi cu sulfat de cupru şi rumeguş umed. Deasupra piliturii plasaţi o foaie de amalgam de mercur, pentru a se evita polarizarea. Contactul va produce o energie cunoscută sub numele dublu de Mitra-Varuna. Apa traversată de acest curent se va împărţi ulterior în Pranavayu şi Udanavayu. O baterie de 100 de asemenea borcane va putea genera o forţă foarte activă şi eficace".

Mitra-Varuna este acum denumita catod-anod şi trebuie să recunoaştem în rolurile lui Pranavayu şi Udanavayu oxigenul şi, respectiv, hidrogenul. Acest document demonstrează o dată în plus faptul că electricitatea era cunoscută în Orient încă din timpurile cele mai vechi. Reverendul S. Mateer din cadrul misiunii protestante din Londra a văzut în templul Trevandrum din localitatea indiană Travancore „un lampadar din aur care fusese aprins cu mai mult de o sută de ani înainte" şi care ardea în fundul unui puţ aflat în interiorul sanctuarului.

Descoperirea lămpilor perpetue în edificiile religioase indiene şi a tradiţiei ancestrale a iluminării magice de la Nagaszeişerpî care, în Himalaya, vizitau des locurile subterane, pot dovedi utilizarea luminii electrice într-o epocă de mult uitată. Bazându-se pe textul Agastya Samhita care oferă instrucţiuni precise pentru fabricarea pilelor electrice, această speculaţie nu pare deloc extravagantă.