România, Out Din Cupa Uefa
#1
Posted 02 October 2008 - 10:04 PM
Fotbalul românesc trăieşte o zi istorică: toate cele cinci echipe din Liga păstorită de Mitică Dragomir, care au jucat în această seară, au "reuşit" perfomanţa de a fi eliminate de adversarii din cupele europene. Fotbalul românesc a reuşit să facă bucuroasă câte o reprezentantă din Olanda, Serbia, Cehia şi două din Germania. Dacă măcar Vasluiul şi Urziceniul au scuza de a fi la debut în competiţiile europene, eşecul lui Dinamo în faţa anonimilor de la NEC sau cel al Rapidului în faţa celor de la Wolfsburg, confirmă faptul că rezultatele obţinute de CFR Cluj nu sunt decât rodul întâmplării.
Nici FC Timişoara nu este mai prejos, fiind eliminată de reprezentanta unei ţări care nu mai spune nimic în cupele europene de ani buni. Elocvent este faptul că Steaua Roşie, marea rivală a celor de la Partizan, a fost scoasă în turul preliminar al Cupei UEFA, de ciprioţii de la Apoel Nicosia, chiar pe teren propriu!
După ce în tur Urziceniul lui Dan Petrescu a reuşit un zero-zero onorabil la Hamburg, în retur, echipa lui Martin Jol i-a adus repede cu picioarele pe pământ pe ialomiţeni, cu 2-0 fără comentarii. La rând au fost elevii lui Duşan Uhrin, care au fost eliminaţi de partizanii din Belgrad, cu două înfrângeri, ambele la un gol diferenţă.
Dinamo a pierdut calificarea în tur, după ce a "reuşit" să nu marcheze niciun gol, anonimei NEC, deşi, dispune de "cel mai bun atac din ţară", aşa cum des spune Borcea. Vasluiul şi-a dat singură foc la valiză, după ce a condus cu 1-0, fiind egalată de învingătoarea Stelei de anul trecut.
În primul meci al zilei, Jose Peseiro şi-a semnat singur seninţa, reuşind doar un rezultat de egalitate în faţa unui adversar pe care Rapidul lui Răzvan Lucescu l-ar fi eliminat cu siguranţă.
Se confirmă faptul că fotbalul românesc se află pe o pantă descendentă, atâta vreme cât liderul din Liga 1 n-a fost în stare să elimine o echipă de mijlocul clasamentului în Olanda şi împreună cu Unirea Urziceni(locul 2) şi Poli Timişoara(locul 4), nu au reuşit nici măcar un gol astăzi. Palmaresul este stupefiant: cinci meciuri, trei rezultate de egalitate, două înfrângeri, două goluri marcate, patru primite. ZERO echipe calificate în Cupa UEFA!
prosport
#2
Posted 03 October 2008 - 07:12 AM
Si parca tot nu ma pot abtine sa nu ma iau de Porcea...nu mai vorbi bai borceo de valorile voastre si atacul vostru "de vis"...ca tot praf sunteti..
#3
Posted 03 October 2008 - 12:22 PM
Vali foarte bine ai spus.
Cat despre articol foarte prost au spus despre victoria si egalul CFR-ului si a Stelei in Champions League...nu a fost intamplare. Si fotbalul are farmec doar la inaltime. Sincer ma doare-n in cot de UEFA sau campionate interne, cat pot spune ca o echipa romaneasca are sanse in Champions sau la Campionate Mondiale.
Pick your battles Can't win them all
#4
Posted 04 October 2008 - 08:17 AM
Dinamo, care a avut adversarul cel mai accesibil, nu a fost in stare sa treaca Unirea Urziceni, m-au suparat, pentru ce au facut egal la Hamburg daca nu au fost in stare sa-i bata acasa?! si ocazii au mai avut, am vazut meciul, dar na, Hamburg e Hamburg....cat despre Rapid, nu se afla intr-o perioada prea grozava, dar nici nu cred ca puteau trece de Wolfsbrug
Poli Timisoara- puteau elimina Partizan...
Fc Vaslui- au avut cea mai mare sansa sa treaca...au condus cu 1-0...nu au reusit sa tina de rezultat
Aste este, rezultatele spun totul...noi am vrut 5 echipe in Uefa..pentru ce? sa ne facem de ras, foarte frumos!!! avem 2 echipe care mai fac puncte: Steaua si Cfr, in rest nimic...campionatul romanesc inca este slab, foarte slab
#5
Posted 04 October 2008 - 09:43 AM
Si asta se vede pe teren, cand jucatorii nu comunica, arunca mingi aiurea, se dau unii de altii, autogoluri.
Dar cand am vazut meciul CFR - AS Roma, m-am indragostit Singurul meu regret e ca-s prea multi straini in echipa si nu-s asa mandru ca-s roman, dar numele ramane : CFR Cluj - Cheleas = 0-0, CFR Cluj - AS Roma = 2-1 , parca suna ciudat, dar e adevarat.
Asta e, trebuie sa vina altii sa ne invete ce am uitat. Cand vor incepe iar sa joace cu inima si nu cu "portofelul" atunci poate si jucatorii nostrii ne vor da din nou emotii, lacrimi varsate si pungi de seminte devorate.
#6
Posted 04 October 2008 - 01:35 PM
Si asta se vede pe teren, cand jucatorii nu comunica, arunca mingi aiurea, se dau unii de altii, autogoluri.
Dar cand am vazut meciul CFR - AS Roma, m-am indragostit Singurul meu regret e ca-s prea multi straini in echipa si nu-s asa mandru ca-s roman, dar numele ramane : CFR Cluj - Cheleas = 0-0, CFR Cluj - AS Roma = 2-1 , parca suna ciudat, dar e adevarat.
Asta e, trebuie sa vina altii sa ne invete ce am uitat. Cand vor incepe iar sa joace cu inima si nu cu "portofelul" atunci poate si jucatorii nostrii ne vor da din nou emotii, lacrimi varsate si pungi de seminte devorate.
Sunt de acord cu tine nu mai sunt fotbalisti care sa joace cu sufletul, chiar si la Steaua, sunt fotbalisti care se gandesc numai la bani, si nu se realizeaza ce inseamna cu adevarat aceasta echipa, culorile, istoria, TOT ce inseamna Steaua....Ogararu este un stelist convins, il admir foarte mult si ma bucur ca a revenit alaturi de noi, Radoi, un astfel de fotbalist nu gasesti oriunde, joaca chiar si daca e accidentat, un fotbalist extraordinar, merita ceva mai mult, el ar putea juca la marile forte ale Europei....
ok, Cfr a avut rezultate foarte bune, a surprins intreaga Europa!!! sa bati pe As Roma..si egal cu Chelsea, nici eu nu as fi crezut asta, dar e adevarat, Cfr a facut meciuri extraordinare, a jucat foarte bine intradevar, si da, este o problema cu strainii de la echipa, sunt prea multi, ne invadeaza strainii asa deja nu mai este bine...Daca nu ma insel, sunt 3 jucatori la Cluj care sunt de baza: Stancioiu, Muresan si Trica...in rest, nu-mi amintesc sa fi auzit de vreun alt roman de baza in echipa CfR-ului
Asta e situatia, avem un fotbal destul de slab inca, plus problema strainilor poate intr-o zi ne vom putea compara si noi cu campionatele intradevar puternice ca : Italia, Spania si Anglia, desi asta se va intampla peste foarte, foarte multi ani, sau chiar niciodata
#8
Posted 05 October 2008 - 02:41 PM
nu se vedea asta si inainte?
#9
Posted 06 October 2008 - 08:45 AM
Dar daca se vede in ceea ce spui ca iti place, cand descrii, cand argumentezi, felul de a vorbi etc, atunci pot sa trag o concluzie
#10
Posted 07 October 2008 - 06:51 PM
Dar daca se vede in ceea ce spui ca iti place, cand descrii, cand argumentezi, felul de a vorbi etc, atunci pot sa trag o concluzie
Multumesc pai nu sunt genul de "suporter" care nu stie cand e infiintata echipa, care sunt jucatorii etc etc...si de tipat nu tip degeaba crede-ma
#12
Posted 10 October 2008 - 04:51 PM
Eu in schimb azi am suferit o dezamagire: speram sa joace Clujul si am auzit ca joaca abia saptamana viitoare :(
Eh macar acum am timp sa-mi cumpar cele "necesare" unui meci bun, si sa chem niste prieteni la mine daca tot am TV nou
pai joaca maine nationala cu Franta
eheee, eu mai bine m-as uita singura la meciuri
si suntem cam off-topic
#13
Posted 10 October 2008 - 05:12 PM
Eu as pune pariu la meciul urmator cu Clujul, un 2-0 pentru ei vs Bordeaux sau cum ii cheama pe aia, dar mi-e ca dau mai multe goluri si pierd Asa ca as pune pe victorie doar. Desi cota o sa fie mica.
Dar anyways, hai Cluburile Romane cu jucatori straini )